Pe 21 aprilie 2026, de Ziua Mondială a Creativității și Inovării, UPGRADE100 a fost prezent la DeepTech Romania Forum 2026, eveniment organizat de Techcelerator și ROTSA la Palatul Cotroceni, dedicat inovației deep tech și tehnologiilor dual-use
Forumul a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai ecosistemului de inovare și ai sectorului tehnologic, într-un cadru de dezbatere axat pe susținerea tehnologiilor deep tech și dual-use, accelerarea transferului tehnologic și definirea unor direcții strategice pentru creșterea competitivității economice și consolidarea rezilienței naționale. Au prezentat și participat și peste 50 de startup-uri și firme de tehnologie, fondatori care construiesc drone autonome, nanosateliți și soluții de inteligență artificială.
Un semnal puternic al importanței acestui moment: Președintele României, Nicușor Dan, a susținut discursul principal în secțiunea dedicată perspectivei prezidențiale asupra direcțiilor de dezvoltare pentru anul 2026.
Mesajul său a fost direct: „Dumneavoastră faceți multe lucruri foarte interesante pentru care de multe ori statul nu a avut o ureche sau o mână întinsă. Trebuie să vedem ce nu funcționează pe lanț de la cercetare și până la produs.”

UPGRADE100 a fost prezent, iar Dragoș Stanca, fondator UPGRADE100 și board member EDGE Institute, a moderat secțiunea centrală a forumului: panelul de aliniere instituțională, avându-i ca parteneri de dialog, pe cei mai relevanți reprezentanți ai instituțiilor de resort:
- Florentin Cotorobai, Director General Adjunct, MIPE
- Octaviana Marincaș, Director General Adjunct, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, MEDAT
- Valeria Popescu, Coordonator Superior Securitate Cibernetică, DNSC
- Adrian Curaj, Director General, UEFISCDI
- Adrian Victor Vevera, Board Member NATO Innovation Fund & Director General ICI București
- Horia Răzvan Botiș, vicepreședinte NATO Industrial Advisory Group
Firul roșu: statul finanțează, dar nu cumpără
Dincolo de discursuri, un fir roșu s-a conturat din ce în ce mai puternic pe toată durata evenimentului: cum pot companiile mici care chiar investesc în cercetare și dezvoltare și chiar au produse inovatoare să fie băgate în seamă de instituțiile cheie.
Diagnosticul cel mai dur l-a pus chiar omul care controlează cea mai mare parte a finanțării publice pentru cercetare. Adrian Curaj, directorul UEFISCDI – agenția care administrează 80% din bugetul competițional de dezvoltare al României a explicat că lanțul se rupe la finalul proiectului: „Cercetarea românească poate. Avem instrumente, putem pune până la 10 milioane de euro într-un proiect care are ca rezultat final un prototip funcțional. O să aplaudăm cu toții că este nemaipomenit, dar finalul va fi că acesta ajunge la un prag tehnologic și nu este luat mai departe.”
Exemplul concret a fost elocvent: „Degeaba am un produs funcțional și tehnologie care poate fi fabricată în România, dacă cel care este beneficiarul, să zicem Ministerul Apărării, nu cumpără.” Curaj a subliniat că soluția există – un mecanism de public procurement de inovare care să acopere întreg drumul dintr-o singură procedură și că România a ratat deja oportunități strategice în zona tehnologiei dual-use, inclusiv șansa de a dezvolta sub programul SAFE o infrastructură strategică de testare și certificare.
Întrebat care este ingredientul lipsă pentru parteneriate reale între stat și mediul antreprenorial, răspunsul lui Curaj a fost scurt: predictibilitatea.
„Dual-use înseamnă astăzi mai mult decât securitate și apărare – înseamnă aplicații concrete, de la zona medicală și management până la cercetare și digitalizare. România are un potențial important în acest domeniu”, a subliniat Adrian Victor Vevera din panelul moderat de Dragoș Stanca.
Soluțiile propuse: lege, proceduri, ambasade
Evenimentul nu s-a oprit la diagnostic. Florentin Timoianu, avocat în cadrul KPMG Legal, a prezentat concluziile unei analize despre accesul firmelor mici pe piața de apărare, propunând trei direcții concrete de reformă.
Prima: definirea nevoilor prin performanță, nu prin produse – statul să formuleze cerințe funcționale și obiective operaționale, nu să scoată la licitație un produs deja existent, astfel încât firmele să poată veni cu idei inovatoare.
A doua: mecanisme competitive de dezvoltare paralelă, prin care autoritatea contractantă să desemneze două sau trei companii care să dezvolte în paralel o soluție, selectând cea mai potrivită variantă la final.
A treia: urgentarea procedurilor, pentru că „tehnologiile care erau moderne și noi, actuale, la momentul începerii licitației, sunt deja outdated la momentul în care aceasta se finalizează.”
DeepTech Romania Forum 2026 confirmă importanța construirii unui dialog constant între sectorul public, mediul de cercetare și companiile inovatoare, într-un moment în care tehnologiile deep tech și dual-use devin tot mai relevante pentru viitorul economic și strategic al României.
Din perspectiva UPGRADE100, mesajul forumului este unul singur: România nu duce lipsă nici de talent, nici de tehnologie, nici de fonduri europene. Duce lipsă de curajul instituțional de a le conecta. Panelul de la Cotroceni a fost un pas în direcția corectă. Pasul următor se măsoară în contracte, nu în conferințe.
UPGRADE100 continuă să urmărească și să susțină conversațiile care transformă ecosistemul de inovare românesc dinspre intenție spre acțiune.